Jaqueline Cristian (România, 266 WTA) va juca prima finală din acest sezon, la turneul ITF de la Trnava (Slovania), dotat cu premii în valoare totală de 60.000 de dolari.
Jaqueline Cristian a învins-o în minimum de seturi, în semifinalele de la Trnava, pe jucătoarea locală Kristina Kucova, posesoare a unui wild card. Cristian a jucat fără greșeală și s-a impus cu 6-3, 6-4, după o oră și 31 de minute de joc.
Jaqueline Cristian continuă să facă spectacol la turneul ITF de la Trnava, calificându-se în finală! Ea se va lupta pentru trofeu cu Oceane Dodin (Franța, 101 WTA), a treia favorită a competiției. Franțuzoaica a învins-o în penultimul act pe Greet Minnen (Belgia, 192 WTA), scor 7-5, 6-3.
Cristian a mai întâlnit-o de trei ori pe Dodin în circuitul profesionist, însă românca nu a reușit să câștige niciodată. Ultimul duel dintre cele două a avut loc anul trecut, scor 6-2, 7-6(4) în calificările turneului de la Doha. După acel meci, românca avea să treacă de la agonie la extaz și invers.
Cristian a fost acceptată pe tabloul principal de la Doha 2022 ca lucky loser și a obținut prima victorie a carierei în fața unei jucătoare din Top 20, scor 6-4, 6-3 cu Elena Rybakina (Kazahstan, 20 WTA la acea vreme). În turul secund însă, ea a avut ghinionul de a se accidenta grav la meciul cu Daria Kasatkina (Rusia), fiind scoasă de pe teren în scaun cu rotile.
Jaqueline Cristian și-a revenit după accidentare, iar duminică va disputa prima ei finală din 2023. Jaqueline a obținut o victorie memorabilă în optimile turneului de la Trnava, 6-7(9), 7-5, 6-0 cu Clara Tauson (Danemarca, 126 WTA). Ea a înfruntat 7 mingi de meci, dar a refuzat să piardă!
Românca a revenit spectaculos și a învins-o pe daneza în vârstă de 20 de ani la capătul unui maraton de două ore și 51 de minute. Cristian a dat dovadă de maturitate, salvând toate mingile de meci ale adversarei. „Contesa Dracula” a fost condusă cu set și 5-3, dar a întors scorul, profitând și de problemele fizice al lui Tauson. Daneza a solicitat un time-out medical pe finalul manșei secunde, apoi a cedat 10 game-uri la rând.
Jaqueline s-a impus cu scorul de 6-7(9), 7-5, 6-0, apoi s-a duelat cu Tamara Zidansek (Slovenia, 115 WTA) în sferturile turneului de la Trnava. Cristian a depășit-o în trei seturi pe slovenă, scor 7-5, 1-6 ,6-2. Jaqueline Cristian a disputat 16 finale de-a lungul carierei în circuitul ITF, câștigând 11 dintre ele. „Jaq” a triumfat ultima dată în luna septembrie 2022, la turneul ITF de 80.000 de dolari de la Le Neubourg: 6-4, 6-4 în finala cu Magali Kempen din Belgia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER